Posts Tagged ‘liceu’

Atac la catedra.

Educatia este importanta. Sistemul de invatamant romanesc este insa ignorat. Orice corporatie, orice institutie cu importanta la nivel national, fie el educational, medical sau militar, oricare are povesti ascunse in spatele unor masti, a unor usi si totodata are oamenii sai buni, oamenii sai slab pregatiti sau corupti. Probabil nu-i pot critica pe toti cei corupti, cei ce iau mita, pentru ca existenta lor a aparut si fara voia lor sau din propria initiativa, la fel cum au aparut si cersetorii, dar sa nu deviem de la subiect. Daca angajatul respectiv vede ca a primit colegul sau atunci va astepta si el. E un feedback incat ti se pare normal sa oferi ceva pentru a fi ajutat facand abstractie ca individul este platit insa si de guvern.

Vroiam totusi sa cobor pe o scala mai mica, sa ma raportez pe sistemul de invatamant si respectiv unitatea. La fel si aici, in spatele usii de la cancelarie se intampla destule. Exista ura, competitie, barfa, exista certuri, “parari” la director sau chiar furturi de pixuri intre ei si alte lucruri de genul. Scopul meu insa nu era sa le plang de mila, ideea este urmatoarea: Dupa mine, unitatile de invatamant nu ar trebui sa existe, guvernul nu ar trebui sa aloce un ban pentru sistemul educational, este o mare risipa de bani care se aloca pentru a scoate pe banda rulanta tineri care nici macar mediocrii nu pot fi numiti. Pe langa asta, toti cei ce lucreaza in acest sistem se plang de conditii si plata cand programul lor consta in maxim 5 ore pe zi si poate nici de luni pana vineri. In plus, cati dintre acestia chiar depun munca si rabdare in cele cotidiene? Veti spune poate ca sunt 5 ore sub stres intens, galagie si ca valoreaza cat 11. Eu zic ca putini chiar mai predau carte.

Nu generalizez niciodata in ceea ce zic, exista un procent ce face exceptie, exista un procent sa ma insel. Pot fi oameni de mare valoare, dar care sa nu stie cum sa predea, pot fi altii care te duc spre esenta prin cai ocolitoare. Cand vezi ca ucenicii tai nu te asculta pur si simplu renunti dupa un timp. E aceeasi situatie ca in oul si gaina. Oare cine a renuntat primul? Elevii sa asculte, sa munceasca sau profesorii sa predea?

Ma deranjeaza insa ca profesorii s-au obisnuit sa astepte atentii. De Paste, de Craciun, de Martisor, de 8 martie, de pregatire, de marire, de final de an, de protocol, de banchet, la fiecare ocazie am strans bani impreuna cu clasa. Pe langa asta, jumatate dintr-un an il petrec in vacanta. Pe langa asta asteapta cu nerabdare bac-ul sau tezele nationale si cu atat mai mult inceputul de an scolar pentru a ameninta ca in fiecare an cu aceasta greva. Vor cere din nou majorare cu 50 %. Majorare pentru acele 5 ore si jumate de an de vacanta. Am uitat sa spun ca la inceput de an primesc 3 milioane sa-si cumpere manuale si ca odraslele lor nu platesc inscriere la facultate, nu platesc camin, au prioritati la cazari si asa mai departe. Totul pentru ce? Ce rezultate scoateti?

Consider in continuare ca elevul silitor e silitor din educatia primita in cei 7 ani de acasa. El invata acasa si are reusite cu care se lauda institutia. Doar un procent sub 40 se atribuie profesorului daca acesta si-a facut meseria.

Advertisements

Romania Pestrita

Daca va uitati la televizor probabil ati vazut intreaga oscilare a stirilor de la coduri portocalii, rosii sau galbene la coduri de apa sau de soare. Mi-e mila si mie de toate familiile ce-si pierd -anual- toata “agoniseala stransa intr-o viata”, dar e comic cat de surprinsi incearca toti sa fie de cele ce se intampla. De ce de fiecare data dupa ce trec apele prin gospodarii politicienii spun ca vor lua masuri, dar Romania ca tara isi pierde anual din zona forestiera si mai mult?

Nu e absolut evident ca situatia devine din ce in ce mai critica in primul rand prin evolutia incalzirii globale si national prin defrisarile abuzive si ilegale ce se desfasoara pe tot teritoriul romanesc? Nu e logic ca daca scoti copaci ca sa torni beton temperatura va creste intr-un oras pe timpul verii? Probabil si preturile de teren exagerate interurban duc la maxima exploatare si proprietarul prefera sa-si mai faca o camera decat sa aiba gradina in fata casei si sa aiba peretele lateral lipit de al vecinului (vezi comuna Pipera, defapt, vezi “Bucharest”).

Si toti se plang ca mor de cald, cand altii mor luati de viitura. Si tragic e ca in timp ce parlamentarii isi dau jos burta in sauna din capitala, omul de rand e cu ciubotele pana la genunchi in noroi si n-are nici casa, nici masa, nici macar apa potabila. Asta este vacanta de vara pentru omul de rand, fie stai si te prajesti printre betoane, fie innoti alaturi de frigider si purcel. Cu ce ma ajuta ca tu la televizor imi colorezi saptamanal judetul sau ca trece prim-ministrul cu elicopterul pe deasupra blocului meu cand nimeni nu planteaza macar un puiet, cu ce ma ajuta ca in fiecare an se promite si nu se face?  Macar incercati sa nu va mai prefaceti mirati, pentru ca e ceva ce se intampla din 2002 si se va intampla din ce in ce mai rau si de acum incolo.

Bacalaureat 2008

Cea mai mare dezamagire avuta in viata mea de pamantean a ramas examenul de bacalaureat dat la finalul celor 12 ani de invatat. Cine a crezut ca acesta parafeaza un deceniu scurs cu succes pentru viitor sau ca noteaza exact munca ta depusa va fi considerat de mine nebun. Bacalaureatul este doar o mina de aur in plus pentru cei din invatamant, pentru cei ce primesc mita intregul an, pentru cei ce fac greve pentru ca lucreaza 5 ore pe zi, au vacante lungi si dese, pentru cei ce pierd vremea la catedrele noastre vorbind precum politicienii.

Sa povestec cum a fost la mine? Bani stricati pe pregatire la 3 obiecte, timp pierdut pe memorat lucruri uneori inutile, stres adunat, nopti nedormite, carti cumparate, variante xeroxate si pot continua. Pe langa traditionala mita de protocol, am facut “greseala” sa nu aleg sportul ca obiect de bac, ci geografia. La sport, taxa deja stiuta era de 500 de mii pentru nota 10. In general intr-un oras exista licee cu prestigiu, rar intalnim si elevi silitori in ele, dar intotdeauna se stie ca se vor lua note mari acolo. Prostia ce mi-a fost dat sa o vad in cateva zile de bac mi-a facut sila de tot. Am dat bac-ul in alt liceu si la fiecare proba am avut “seniori” de 30-40 de ani veniti si ei la scoala sa-si incheie studiile, dar tot legau mai bine cuvintele decat ceilalti concurenti prezenti in sala care, socant si hilar concomitent “impuscau” note de 9 si 10. Recunosc ca si eu am luat 10 la probele orale, dar am cazut pe subiect si eram in stare sa raspund in locul oricui de acolo. Ideea era ca nu se face deloc diferentierea intre indivizi. Dupa afisareaza rezultatelor am tinut sa depun contestatie la obiectul la care ma pregatisem cel mai bine si unde considerasem ca fusesem mult depunctat. In fata liceului, in fata unui grup numeros de parinti, elevi si diriginti, directorul acelei unitati de invatamant a spus ca este nevoie de “cotizare” in cazul depunerii unei contestatii. Desigur n-am facut-o asa ca mi-au mai scazut 1 punct si 50 de sutimi 🙂

Anul acesta a venit generatia `89, generatie cu mult redusa (mintal ?) ca numar fiind prima de dupa revolutie, moment in care toate metodele contraceptive au devenit legale, iar natalitatea a scazut considerabil. Ca dovada in acest an facultatile si-au facut reclama ca niciodata, dar acesta este un subiect ce nu merita dezvoltat acum.

Notele au fost pe masura asteptarii mele, pompate pompos , umflate frumos. Persoane apropiate aflate in febra acestui eveniment maret mi-au declarat ca au fost chiar “pachete” de oferte. Cu cat ofereai mai mult, cu atat si notele erau pe masura. Tot ei mi-au spus ca la romana au stiut cu jumatate de ora inainte subiectul, la altul i-a lasat sa copieze cu cartea pe masa, iar la matematica … acolo putin mai greu. Fosta mea profesoara de romana mi se plangea vara trecuta ca gasise copiat cuvant cu cuvant din cunoscute carti de analiza literara si ca nu avea cum sa le dea note mici.

Citisem recent un articol de presa potrivit caruia se facusera niste controale de la minister in 2 licee pe perioada unei probe de bac. In urma acestuia 100 de elevi fusesera scosi din examen pentru ca aveau copiute la ei. La nivelul tarii oare cati ar fi fost scosi?

O concluzie pentru generatia emo : nu stricati banii pe pregatire si nu depuneti contestatii la bacalaureat. Folositi-i pentru a-l cumpara.

Eterna si fascinanta Romanie.

Dupa cum stiti se apropie alegerile locale in minunatele judete ale patriei. Desigur intalnim si la case mai mici aceleasi metode caraghioase sau mult insistente de a promova favoritul in cursa pentru scaunul de primar. Romanii sunt insa din ce in ce mai indiferenti cand vine vorba de voturi si asta pentru ca toti mint si promit, iar dupa ce au scaunul sub ei incep sa incarce buzunarele si sa angajeze intreg neamul pentru ca 4 ani nu ii mai da nimeni jos de acolo. Romania se imparte la fel ca Biblia in 2 bucati, inainte de comunism, si dupa. Pe acea vreme conducatorii erau batuti in cuie si respectati, acum totul e doar un circ ieftin, un joc gen “partidul nostru va bate partidul vostru” , e doar o competitie intre burtosi si nu ceva facut pentru viata mai buna a oamenilor de rand. Nu te mustra constiinta sa umbli cu limuzina si ghiulurile pe maini si sa apari de doua ori pe luna la Palatul Parlamentului unde sa tragi un somn de frumusete? Ce fel de om poti fi sa minti si sa faci sperante unor oameni saraci ca apoi tu sa te imbogatesti si mai mult?

Micul procent ce merge la vot nu merge pentru a vota favoritul, merge sa-l voteze pe cel un pic mai istet doar ca sa nu iasa celalalt. In campania din acest an s-a apelat la maidanezi imbracati in culorile partidului, in poze cu Conan Barbarul sau Superman insa cu capul candidatului in loc, in banere cat blocul furate de oponenti, in moto-uri precum: Nichita ( Iasi ) dupa 4 ani de primarie sau cat are : “Va multumesc pentru rabdarea acordata. Mai am nevoie de timp” Pai, bine dar, n-ai facut nimic in cei 4 ani trecuti, a mai ramas ceva de furat si mai ai nevoie de timp? Becali : ” Cine pe Gigi il ajuta, Dumnezeu ii da valuta. ” sau o declaratie a lui Oprea, fost rector al Universitatii Cuza: Universitatea noastra a avut anul trecut acelasi buget ca intregul oras Iasi. S-a inchis singur: daca nu esti in stare cu un buget de marimea unui oras sa modernizezi 4 corpuri amarate, ce vei face din Iasil?

Ajung insa la Piatra Neamt, un oras ce a explodat in ultimii ani sub guvernarea lui Gh. Stefan, un primar ce are intreg respectul populatiei pentru unde ne-a pornit si incotro ne duce. Sondajele au indicat ca 91 % din cei chestionati il vor alege ca primar pentru a 2 a oara si asta pe merit deplin. Sper sa batem un record pe tara prin acest procent si la alegeri. Din partea mea oricine poate fura, poate sa-si faca palate, dar sa lase ceva benefic dupa el. La noi in oras s-a taiat din radacina si s-a construit puternic de la 0, ca sa nu mai aduc vorba de proiectele din turism. ( dati search pe youtube daca vrei sa vedeti ). Daca nu esti in stare sa faci macar jumatate intr-un oras putin mai mare precum Iasi, atunci imparititi cum e capitala si faceti primari pe cartiere, poate poate iese ceva. Noi n-avem nevoie de-o geanta de pliante de diferite culori la finalul unei zile.