Posts Tagged ‘download’

Despre Mine

Incep articolul cu un artist pe care l-am descoperit zilele trecute, e Sia si..e talentata. E ceea ce inteleg prin termenul de artist si modelul care as vrea sa-l urmeze fiecare vanzatoare de pe posturile noastre de muzica. Sa mai mentionez ca am facut ceva ani de muzica in copilarie? Sa zicem doar ca stiu sa apreciez muzica. Incerc sa ma cred diferit fata de restul. Fiecare e unic prin definitie, dar eu simt ca nu-mi am locul in ceea ce ma inconjoara. Cand vine vorba de muzica obisnuiesc sa ma fixez pe un artist pe care sa-l bantui saptamani fara sa mai ascult orice altceva. E randul lui Sia, cumva ma inspira si in a scrie articole.
Nu prea mai stiu ce sa scriu fara a ma repeta in tema aleasa. E logic ca nimic nu e perfect pe lume si ca as putea critica absolut orice. Rareori iti gasesti cuvinte ce sa exprime indeajuns ura pentru ceva. Poate ca lumea nu e interesata de asta, e pur si simplu o realitate acceptata cu mult timp in urma. Ma intreb “ce te face sa revi cititorule?” Din moment ce te regasesti in vorbele mele ajung la concluzia ca esti la fel de constient ca si mine despre viata. As vrea sa pot scrie zilnic, sa fabulez pentru cateva minute ca sa te fac multumit, dar nu sa-ti povestesc despre ziua mea de pomina, sa fur articole sau sa-ti arat filmulete funny. Cel mai greu este sa fi original, iar inspiratia mea? Gandurile imi sunt plecate spre ea, dar raman capturate.

Amintiri din copilarie

childhood-innocence

In ultima vreme m-am gandit tot mai mult la perioada copilariei. Poate s-a intamplat pentru ca am realizat cat de mult mi-a evoluat viata, de rutina in care m-am scufundat facand nimic si practic, lovit de contrastul oferit de generatia de astazi. Ce fericit eram…cat de bine era. Stiu ca am mai atins subiectul intr-un articol de mult apus, dar …cat de fraieri sunt cei ce pierd acum atatea amintiri frumoase. Personal ma regasesc in majoritatea celor scrise de Ion Creanga, am fost si eu la furat de cirese, la scaldat, la colindat, la sanius, ba mai mult, am si alte amintiri decat a relatat dansul. In cate seri nu m-a gasit mama in fata blocului in zilele de iarna printre bulgari si cazemate, ud pana la piele fara ca eu sa realizez, cate mingi de 70 de mii, luate din bani pusi mana de la mana am avut cu prietenii de la bloc, mingi care ne tineau cate jumatate de an pentru ca le peticeam de nenumarate ori, dupa care ne bagam prin toate cotloanele si saream toate gardurile pentru a o recupera, cum asteptam nerabdatori Ajunul Craciunului si mergeam din usa in usa cate 10 blocuri din cartier. Cati dintre copiii de azi se regasesc macar intr-o singura situatie din cele de mai sus? Si sa luam prin absurd una singura, sa zicem mersul la fotbal, ce copil s-ar mai duce sa recupereze mingea de piele primita din Italia din stiu eu ce curte de om?
Viata era mai simpla, dar era mult, mult mai frumoasa. Acum doar faptul ca ai de unde alege iti complica oarecum totul. De ce ajung parintii; da, nu e vinovata in asa mare parte generatia noua, sa cumpere copiilor de la 5 ani telefon mobil si sa-i lase sa se radieze tinandu-l la gat. Copilaria si-o petrec cu cont pe yahoo si hi5…cu freze, fite si stiluri. Sunt satul de cate fete am vazut, ca o mica paranteza, pe acest site devenit in timp de matrimoniale, cu varste intre 10 si 14 ani machiate si cu iubitii langa ele, cu..unghii facute si tot felul de haine, pozandu-si ce n-au si asa mai departe. E..trist unde s-a ajuns. Si noi ne imaginam cum e sa fim adulti, dar parca nu se ajungea pana aici. Care fata nu s-a incaltat cu pantofii cu toc ai mamei si nu i-a folosit rujul in oglinda de la baie? Dar chiar si asa, acum avem in fata o generatie crescuta integral post-revolutie in aceasta democratie sau iluzie traita de unii. Trist e din nou, ca aceasta generatie de azi va fi viitorul de maine.
Revenind la copilarie…orice problema isi avea o rezolvare: tot ce trebuia sa faci era sa te pui jos si sa plangi. Atat. Parintii iti erau tot timpul aproape, nu emigrati pentru a fii sclavii altora. Iubirea adevarata nu se cumpara, faptul ca nu esti alaturi de copilul tau macar in primii lui 15 ani il va marca intreaga viata. Degeaba ii pui telefon la gat si ii trimiti euro…
Pe vremea mea…pe vremea mea era mult mai bine; si cand te gandesti ca a fost acum 5 ani. Incotro merge totul?

Muzica de zi cu zi.

Probabil toti dintre noi au avut sau inca au trupe muzicale favorite. Candva fiind intrebat ce loc ii oferi muzicii in preferintele tale ai fi raspuns cu siguranta “primul”. Cu toate acestea insa, cred ca fiecare dintre noi este captivat de diferite elemente a unei melodii. Fie ca esti atrasa de solisti, iti place linia melodica sau versurile, intotdeauna vei spune ca te regasesti in formatia respectiva. In opinia mea toti am trecut prin aceasta perioada in adolescenta, o perioada in care muzica era totul si aveam una sau mai multe formatii favorite despre care colectionam tot ce se putea colectiona precum postere, articole din revista, tricouri, insigne sau mai stiu eu ce accesorii. Vorbind din postura mea perioada a durat vreo 2 ani : varsta 15-17 si devenisem fanul trupei Linkin Park (ca urmare camera mea inca mai are 2 grafitti-uri de jumatate de metru (50×50) si altul care-mi acopera o buna parte dintr-un perete pentru ca imi place sa le tin ca amintiri si chiar le-am mai restaurat intre timp). Daca ma regaseam in versurile lor? Deloc. Imi placea faptul ca lucrau piesele foarte detaliat si ma regaseam in acest lucru, pentru ca si eu cred ca sunt perfectionist cand lucrez la ceva. In perioada respectiva a luat viata si batranul proiect www.linkinpark4ever.tk (pt cunoscatori) site carui ii acordam o importanta parte din timp si care incepuse sa mearga mai mult decat bine avand cate 1500 de vizite saptamanal si un forum mai mult decat neincapator. Am spus asta ca sa formez o idee asupra “cat de departe ai putea merge” din “fanatism”.

Nu cred ca pot critica pe nimeni cand vine vorba de muzica, poate exceptand doar “rockaritele” de 14 ani indragostite de tokio hotel sau mai stiu eu ce copii emo care cred ca au vazut tot ce era de vazut in viata si care isi impartasesc intreaga durere alaturi de acesti idoli. Ma abtin sa critic si manelistii de aceasta data pentru ca…romanul e sarac, romanului daca ii dai un bob de aur va fi atat de fericit incat il va arata atat cunoscutilor, dar si necunoscutilor. Cum vreti sa reactioneze daca el crede ca are bani si valoare? Mai ales prin alimentarea cu euroi din taramul capsunelor. Toate astea adunate cu educatia din mediul rural (avand in vedere ca din acest mediu se migreaza masiv si totodata in acest mediu se asculta cel mai mult manelele) rezulta…rezulta o justificare logica, dar sa nu mai deviem de la subiect.

In momentul de fata ascult foarte rar muzica si daca e sa fie, atunci e Alternosfera si poate mai nimereste si Payable on Death ( de aici ColdFire P.O.D. , ColdFire era ca de obicei luat ) sau Linkin Park. Mai nou am ajuns sa ascult si Gorillaz. De ce ascult rar? Poate pentru ca ma consider prea “batran” pentru a mai raspunde la intrebarea : “-Si ce-ti place sa faci?” “-Sa ascult muzica”, un raspuns care mi se pare complet idiot, sau poate din lipsa de timp, nevoie de concentrare sau fie chiar de liniste.

Ceva imi mananca timpul

Stau si-astept prea mult in statia de autobuz.

Patru-cinci zeci de minute pana la destinatia zilnica.

Jumatatea de ora pe care o petrec ca sa imi gatesc ceva ce mananc in 5 minute.

Traficul oribil de aglomerat.

Soferii ce merg ca melcul cand sunt cu masina.

Viteza cu care se misca acasa uneori internet-ul.

Discutiile interminabile cand ai o problema, de genul: Stai, ca nu-i responsabilitatea mea, stai sa intreb mai departe, nu stiu eu, aflu, imi intreb seful etc

Cozile interminabile pe la fel de fel de ghisee care te trimit de la unul la celalalt..

Un drum la cablu, unul la net, unul la mobil, unul la fix, unul la banca.

Oamenii care nu inteleg ca messenger-ul nu este pentru scris romane si asteptat feedback dupa fiecare fraza.

Statul la calculator.

Source Debuging-ul. Jocurile pe calculator.

Tie ce iti mananca timpul?

Atac la pupitru.

Acum doua zile a inceput pe hartie “sch0aL@” si pentru generatiile de pokemoni, emo kids si pitzipoance. Cum spunea cineva, grupul calatorilor saluta decolteurile celor “dea doijpea” aparute in metrou.

Gentile de postas acum umplute cu carioci si carnetele, tocuri si posetute, freze si coafuri se aduna frenetic spre curtea scolii si zumzetul incintei anunta nerabdarea celor prezenti in a afla cat mai multe. Da, dar nu despre scoala, ci tot despre vacanta. Bronzurile se aliniaza pentru a fi comparate, hainele noi se arata, se barfesc. Fetele se saruta, baietii le pupa, se aduna cu totii in mica lor grupa.

Parerea mea este ca nu exista diferenta intre scoala si vacanta, parca multi ar prefera perioada din timpul scolii pentru ca se distreaza mai bine.

Sunt aceste licee sau scoli cu prestigiu in oras. In general se presupune ca aici se face carte mai multa, dar eu sunt de parere ca se pun note marite pentru ca se tine la acest renume creat candva. Aceleasi mariri se observa si la examenul de bacalaureat.

Ce-ar fi de spus despre elevul din ziua de azi? E clar ca-i intra lectia pe o ureche si iese pe cealalta. E clar ca majoritatea se duc pentru distractie, pentru a-si face poze cocotate pe catedre si pentru a barfi cu surorile. E clar ca trebuie sa fii fancy cool si trendy si sa ai ce au si colegii, dar sa fie unicat. Aveam o cunostinta la un liceu faimos ardelenesc si se puneau note de 10 in serie pentru referate sau alte prostii si in fiecare inceput de an trebuia sa-si cumpere de cateva milioane papuci cum aveau toti din liceu, dar trebuiau sa fie mai buni si diferiti de ai celorlalti, sa aiba o eticheta in plus ca altfel ar fi ras colegii de ea si nu ar fi integrat-o. E comica moda. E comic ca toti sunt xeroxati ca oile, dar totusi ei vor accesorii unice. N-am purtat blugi vreodata si nu voi purta, tocmai pentru ca poarta toti.

Copilarie Trunchiata.

copii

Am avut din nou astazi sansa sa vad un cuplu de 8-9 ani care se sarutau. Nici nu stiu ce as mai putea critica la asta. Deja nu mai exista inteles pentru sentimente, rost sau sens. Deja intreaga copilarie prinde cu totul alta culoare. Parca undeva in mintea noastra de “adulti” incepe sa apuna dorinta de a avea copii, categoric mie fiindu-mi frica de mediul in care ar trai, de anturaje, de mass-media, de liberul acces la orice drog, de orice aparut dupa revolutie cand, parca scapati dintr-un tarc am inceput sa stoarcem televizorul, sa furam tot ce vedeam in acea cutie, sa ne injectam cu democratie, sa ne bombardam cu trend-uri si sa inlocuim viata cu internetul.

Revenind ma intreb ce vina au defapt copiii, cand mintea lor inca nu intelege destule, ce vina au defapt parintii, ce-si lasa copiii plecand pentru bani in tari straine, ce-i lasa cu ochii in televizor cu orele pentru a nu avea grija lor. N-am vazut doar copii sarutandu-se, am vazut scolari fumand, am auzit fetite vorbind intre ele cu mult celebrul apelativ “fata” , le-am auzit vorbind de mess sau barfind, am vazut baieti de 8-9 ani cu freze, haine de firma, telefoane la gat ( eventual cu mp3-uri ce se aud la maxim ) si pot continua la nesfarsit. Asta ne este noua generatie, cu ei defilam si in ei avem speranta unui viitor infloritor. Acum 3-4 ani nu avea nimeni din clasa mea celular, nici parintii nostri nu aveau, din clasa nu avea sau avuse mai nimeni o relatie, nu avea nimeni carnet de sofer, masina, card bancar si asa mai departe. Probabil daca citesti textele mele o sa te gandesti la expresia “gandire comunista” care o foloseam si noi cand eram mici. E ciudat sa fi acuzat de asta la 20 de ani, dar uite ca si aceia au avut dreptate la momentul respectiv.

Prostia infloreste in Romania caci clima este favorabila. E plin de egoism, fiecare gandindu-se la burta lui si nu la viitor. Poluam, ne expunem radiatiilor, defrisam, bem fumam si ne drogam si spunem ca oricum nu vrem sa traim 90 de ani. Hai sa o luam invers, sa nu vorbim de viata ta, sa zicem ca mama ta ar muri maine si tu ai face apoi orice ca sa o mai ai langa tine 1 minut, nu o zi sau o saptamana. Apoi sa ne gandim ca la 70 de ani tu mori si-ti lasi copiii orfani. Si sa ne gandim cat ar plati si ei sa te mai fi avut langa ei o perioada. Si toti ar zice ca rostul tau in viata s-a indeplinit, ca i-ai crescut mari si cu familiile lor poate. Dar totusi, ai fi vrut sa mai traiesti, nu?

Tragand o linie nimic in Romania nu se transforma in bine. Destinul nostru este taiat din radacina prin ratatii ce se ridica, prin invatamantul care li se ofera, prin conditiile apoi de cazare sau de lucru, prin salariile insignifiante primite pentru 10 ore de munca zilnica, prin interesul celorlalti de a te ajuta, prin pensia mica de dupa o viata de truda si crucea din cimitir uitata de lume. Probabil ar trebui sa credem in reincarcare, probabil ar trebui sa murim cu speranta, speranta ca ne vom reincarna intr-o alta tara intr-o alta viata.

<<lasa un comentariu>>