Archive for the ‘Copilarie’ Category

Sărbători fericite?

E ciudat cum timpul trece fara sa realizezi. Mi-am dat seama ieri ca vine iar revelionul desi abia il lasasem in cutia lui din colt. M-a anuntat cu acelasi sadism ca a mai trecut un an fara sa vreau si ca ma asteapta inca unul la fel de monoton. Si a durat o clipa anul deja trecut, clipa in care nu am putut sa ma bucur de viata . E ciudat cum vin sarbatorile succesiv, moment de vacanta in care poti sa-ti odihnesti sufletul si sa constientizezi ritmul nebun prin care ai trecut. Rutina nu te lasa de obicei sa faci asta, tinandu-te-n cursa cu cantecul ei de iele. Si iar e Craciunul, dar de ce tot revine cand e de fiecare data la fel? E soare afara, e cald si uscat, la usa nu va veni nici anul acesta vreun colindator, romanii se vor gandi tot la mancare si nu la religie, revelionul mi-l voi petrece tot printre straini, in continuare va fi considerat ca noaptea in care trebuie sa bei cel mai mult si in care trebuie sa ai boxele la maxim pana dimineata. Si de ce ar trebui sa fi atat de fericit cand ti-ai pierdut un an din viata? Cand esti doar cu un pas mai aproape de moarte? Iar mie…mie candva imi ziceau “copilul”, “baiatul”, “tanarul” si acum “domn”, si alerg printre ani spre nicaieri .
Cred in continuare in miracolele de Craciun si regret cumva spunand ca poate de acum nu vor mai fi articole, ura ce ma inspira a fost inlocuita de cineva, iar toate ideile mi s-au spulberat.
P.S. Celor pasionati de filme le recomand “Seven Pounds”,”The Lake House” si “City of Angels”

Fericire de copil

Spuneam intr-un articol anterior de diferenta intre copilarii, intre fericirea lor si a noastra. Ca un feedback si dovada ca nu am dreptate am avut o “experienta” in drumul meu spre Piatra Neamt la finalul saptamanii trecute. Initial am prins doua locuri libere in autocar si eram fericit ca pot sta comod pana acasa, dar la iesirea din Iasi a urcat o mama cu un copil. Cel mic nu avea mai mult de zece ani, infofolit cu o geaca mare si caciula in cap, desi erau 7 grade afara. S-a asezat langa mine, cumva sfios si se uita curios la castile ce le aveam in urechi.
Dupa cativa km scoate dintr-un buzunar un mini-radio cu casti, mai mult decat sigur cumparat din bazar, avand inca eticheta de 8 lei pe el. O chinazarie ieftina, care probabil nu va mai functiona dupa primul set de baterii, dar al carei ambalaj il privea cu atata nerabdare. Am regasit pe fata lui fericirea ce o aveam si eu la nimicurile cumparate candva. Saracia, faptul ca locuia intr-o comuna limitrofa din judetul Iasi, l-au facut sa pretuiasca un lucru atat de ieftin si nesemnificativ intr-un fel aparte. Pentru ei pana si un drum considerat de noi banal , pana la “oras” poate fii precedat de o noapte de nesomn si a doua zi un lucru precum acel mini-radio putea aduna o ulita de copii mirati dornici sa vada “marea inventie”.
Si n-a durat mult pana cand,satul sa citeasca tot ce era scris pe ambalaj intr-o limba ce-i era straina, l-a scos din plasticul in care era, ca apoi sa-i apese cu o oarecare frica, putinele butoane avute si masurand antena care se scotea. A devenit trist pentru ca a realizat ca mai are nevoie de baterii, dar a durat doar o scurta perioada dupa care a inceput sa probeze in care buzunar i-ar veni cel mai bine si cum i-ar sta castile. A coborat undeva in camp alaturi de mama lui, urmand sa o ia pe jos pana in satul in care locuia si eu, aveam laptop-ul langa mine intr-o geanta si-mi ascultam muzica din altceva la randu-i scump si totusi, lucruri pe care putin le mai pretuiesc acum. M-au facut sa realizez ca viata imi corespunde cu copilaria de astazi, cand nici lucruri scumpe si de calitate nu ne mai multumesc si totusi, avand tot ce imi doresc, mi-am regasit fericirea in acel copil.

Amintiri din copilarie

childhood-innocence

In ultima vreme m-am gandit tot mai mult la perioada copilariei. Poate s-a intamplat pentru ca am realizat cat de mult mi-a evoluat viata, de rutina in care m-am scufundat facand nimic si practic, lovit de contrastul oferit de generatia de astazi. Ce fericit eram…cat de bine era. Stiu ca am mai atins subiectul intr-un articol de mult apus, dar …cat de fraieri sunt cei ce pierd acum atatea amintiri frumoase. Personal ma regasesc in majoritatea celor scrise de Ion Creanga, am fost si eu la furat de cirese, la scaldat, la colindat, la sanius, ba mai mult, am si alte amintiri decat a relatat dansul. In cate seri nu m-a gasit mama in fata blocului in zilele de iarna printre bulgari si cazemate, ud pana la piele fara ca eu sa realizez, cate mingi de 70 de mii, luate din bani pusi mana de la mana am avut cu prietenii de la bloc, mingi care ne tineau cate jumatate de an pentru ca le peticeam de nenumarate ori, dupa care ne bagam prin toate cotloanele si saream toate gardurile pentru a o recupera, cum asteptam nerabdatori Ajunul Craciunului si mergeam din usa in usa cate 10 blocuri din cartier. Cati dintre copiii de azi se regasesc macar intr-o singura situatie din cele de mai sus? Si sa luam prin absurd una singura, sa zicem mersul la fotbal, ce copil s-ar mai duce sa recupereze mingea de piele primita din Italia din stiu eu ce curte de om?
Viata era mai simpla, dar era mult, mult mai frumoasa. Acum doar faptul ca ai de unde alege iti complica oarecum totul. De ce ajung parintii; da, nu e vinovata in asa mare parte generatia noua, sa cumpere copiilor de la 5 ani telefon mobil si sa-i lase sa se radieze tinandu-l la gat. Copilaria si-o petrec cu cont pe yahoo si hi5…cu freze, fite si stiluri. Sunt satul de cate fete am vazut, ca o mica paranteza, pe acest site devenit in timp de matrimoniale, cu varste intre 10 si 14 ani machiate si cu iubitii langa ele, cu..unghii facute si tot felul de haine, pozandu-si ce n-au si asa mai departe. E..trist unde s-a ajuns. Si noi ne imaginam cum e sa fim adulti, dar parca nu se ajungea pana aici. Care fata nu s-a incaltat cu pantofii cu toc ai mamei si nu i-a folosit rujul in oglinda de la baie? Dar chiar si asa, acum avem in fata o generatie crescuta integral post-revolutie in aceasta democratie sau iluzie traita de unii. Trist e din nou, ca aceasta generatie de azi va fi viitorul de maine.
Revenind la copilarie…orice problema isi avea o rezolvare: tot ce trebuia sa faci era sa te pui jos si sa plangi. Atat. Parintii iti erau tot timpul aproape, nu emigrati pentru a fii sclavii altora. Iubirea adevarata nu se cumpara, faptul ca nu esti alaturi de copilul tau macar in primii lui 15 ani il va marca intreaga viata. Degeaba ii pui telefon la gat si ii trimiti euro…
Pe vremea mea…pe vremea mea era mult mai bine; si cand te gandesti ca a fost acum 5 ani. Incotro merge totul?