Fericire de copil


Spuneam intr-un articol anterior de diferenta intre copilarii, intre fericirea lor si a noastra. Ca un feedback si dovada ca nu am dreptate am avut o “experienta” in drumul meu spre Piatra Neamt la finalul saptamanii trecute. Initial am prins doua locuri libere in autocar si eram fericit ca pot sta comod pana acasa, dar la iesirea din Iasi a urcat o mama cu un copil. Cel mic nu avea mai mult de zece ani, infofolit cu o geaca mare si caciula in cap, desi erau 7 grade afara. S-a asezat langa mine, cumva sfios si se uita curios la castile ce le aveam in urechi.
Dupa cativa km scoate dintr-un buzunar un mini-radio cu casti, mai mult decat sigur cumparat din bazar, avand inca eticheta de 8 lei pe el. O chinazarie ieftina, care probabil nu va mai functiona dupa primul set de baterii, dar al carei ambalaj il privea cu atata nerabdare. Am regasit pe fata lui fericirea ce o aveam si eu la nimicurile cumparate candva. Saracia, faptul ca locuia intr-o comuna limitrofa din judetul Iasi, l-au facut sa pretuiasca un lucru atat de ieftin si nesemnificativ intr-un fel aparte. Pentru ei pana si un drum considerat de noi banal , pana la “oras” poate fii precedat de o noapte de nesomn si a doua zi un lucru precum acel mini-radio putea aduna o ulita de copii mirati dornici sa vada “marea inventie”.
Si n-a durat mult pana cand,satul sa citeasca tot ce era scris pe ambalaj intr-o limba ce-i era straina, l-a scos din plasticul in care era, ca apoi sa-i apese cu o oarecare frica, putinele butoane avute si masurand antena care se scotea. A devenit trist pentru ca a realizat ca mai are nevoie de baterii, dar a durat doar o scurta perioada dupa care a inceput sa probeze in care buzunar i-ar veni cel mai bine si cum i-ar sta castile. A coborat undeva in camp alaturi de mama lui, urmand sa o ia pe jos pana in satul in care locuia si eu, aveam laptop-ul langa mine intr-o geanta si-mi ascultam muzica din altceva la randu-i scump si totusi, lucruri pe care putin le mai pretuiesc acum. M-au facut sa realizez ca viata imi corespunde cu copilaria de astazi, cand nici lucruri scumpe si de calitate nu ne mai multumesc si totusi, avand tot ce imi doresc, mi-am regasit fericirea in acel copil.

Advertisements

4 responses to this post.

  1. Posted by Raluca on December 3, 2008 at 2:35 AM

    Sunt fericita ca te-am gasit…sunt si eu din Iasi…poate vei vrea candva sa ne vedem.

  2. Posted by maimutza on December 4, 2008 at 10:10 AM

    Noroc ca mai sunt unii ce ne deschid ochii, noua celor care avem de toate.
    Asa ajungem sa pretuim puritate vietii.

  3. Posted by deadcountess on December 6, 2008 at 2:12 PM

    foarte dragut ceea ce ai scris, asa era si noi cand eram copii, pretuiam orice chestie pe care o aveam. tineam la ea cu dintii. la mine nici acum nu s-au schimbat lucrurile. si pietrele pe care am stat cu oamenii dragi mie, si pungile de la bomboane le-am pastrat cu amintirea draga a vremurilor trecute. asa acum, daca mi-am cumpara sau as primi ceva, as sta jumatate de ora sa ii contemplu frumusetea chiar daca nu ar fi cine stie ce.

    insa tu ne-ai amintit prin cuvinte de toate astea! bravo!

  4. Posted by deadcountess on December 9, 2008 at 9:07 PM

    eee ninge la tine pe blog… ce dragutz…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: