Archive for December, 2008

Sărbători fericite?

E ciudat cum timpul trece fara sa realizezi. Mi-am dat seama ieri ca vine iar revelionul desi abia il lasasem in cutia lui din colt. M-a anuntat cu acelasi sadism ca a mai trecut un an fara sa vreau si ca ma asteapta inca unul la fel de monoton. Si a durat o clipa anul deja trecut, clipa in care nu am putut sa ma bucur de viata . E ciudat cum vin sarbatorile succesiv, moment de vacanta in care poti sa-ti odihnesti sufletul si sa constientizezi ritmul nebun prin care ai trecut. Rutina nu te lasa de obicei sa faci asta, tinandu-te-n cursa cu cantecul ei de iele. Si iar e Craciunul, dar de ce tot revine cand e de fiecare data la fel? E soare afara, e cald si uscat, la usa nu va veni nici anul acesta vreun colindator, romanii se vor gandi tot la mancare si nu la religie, revelionul mi-l voi petrece tot printre straini, in continuare va fi considerat ca noaptea in care trebuie sa bei cel mai mult si in care trebuie sa ai boxele la maxim pana dimineata. Si de ce ar trebui sa fi atat de fericit cand ti-ai pierdut un an din viata? Cand esti doar cu un pas mai aproape de moarte? Iar mie…mie candva imi ziceau “copilul”, “baiatul”, “tanarul” si acum “domn”, si alerg printre ani spre nicaieri .
Cred in continuare in miracolele de Craciun si regret cumva spunand ca poate de acum nu vor mai fi articole, ura ce ma inspira a fost inlocuita de cineva, iar toate ideile mi s-au spulberat.
P.S. Celor pasionati de filme le recomand “Seven Pounds”,”The Lake House” si “City of Angels”

Advertisements

Crăciun Politic

N-am vrut sa vorbesc despre campania politica ce s-a incheiat de curand. In primul rand nu sunt atat de naiv incat sa-i dau importanta si dupa cum s-a vazut, intreaga idee de a lasa romanii sa voteze pentru viitorul lor s-a transformat in final tot in ceea ce au vrut ei sa fie. Conceptul a fost din nou o iluzie in care s-a creat impresia ca inca-si amintesc de noi. Viata in Romania nu se va schimba niciodata, noi nu vom crede vreodata in acel “Change” mediatizat de Obama in campania sa cu atat de diferita decat cea de la noi. Au trecut aproape 20 de ani de cand mii de oameni au murit la Timisoara sau Bucuresti pentru nimic, de cand ni s-au promis atat de multe si am primit atat de putin. Dar romanul inca spera, desi eu va garantez ca nici daca ar veni o echipa de tineri dornici de schimbare nu ar putea-o face din pricina veteranilor. Vroiam sa ajung la cat este de evident ca se folosesc de noi. Patru ani de zile ii vedem doar cum dorm in parlament, cum conduc masini scumpe, cum isi aloca fonduri exorbitante pentru lucruri inutile, cum se bat pe cascaval intre partide, iar in campania electorala isi pun pozele pe orice loc posibil pentru a ne arata cat de fericiti i-am facut. Imi place ca zambesc, ca ne promit visele mult asteptate, ca ne arata burtile de Mos Craciun cu o luna inainte, probabil asigurandu-ne ca mosul va fi darnic in perioada urmatoare.
Campania se incheie si castigatorii se felicita pentru noile mine de aur, facandu-se apoi nevazuti pentru a reveni din hibernare peste inca 4 ani, cand castigul ar putea fi si mai mare. Cine ramane? Ramanem noi cei din clasa mijlocie si mai jos, raman cei fara case ce mor pe strazi de frig, raman copii ce canta prin autobuze si metrouri sperand intr-un Craciun fericit, un Craciun cu mancare pe masa si caldura in casa. Si ironia stiti care e? Ca tot noi suntem cei ce ne ajutam egalii, studentii organizeaza baluri cu strangeri de fonduri, studenti fac cheta cu o cutie prin camine pentru familii nevoiase, alti liceeni merg cu pachete la azile de batrani, coruri de copii se duc sa-i bucure fara a primii altceva in schimb. Si Base`, Boc, Udrea, Stolo, Geoana, de ce pari Mos Craciun cand defapt eu sunt? De ce cand vezi ca ai sacii in sanie pleci? Nu stiai ca sacii se lasa, nu se iau? De ce-mi citesti scrisoarea ce i-am scris-o mosului si ma asiguri ca voi primii tot ce mi-am dorit? De ce faci promisiuni pe care stii ca nu le poti indeplini si omori speranta milioanelor de romani? Cred ca la voi toti ar trebui sa fie un spatiu gol sub bradul artificial plin de globuri scumpe si nu in casele noastre sub improvizatii simbolice.

Fericire de copil

Spuneam intr-un articol anterior de diferenta intre copilarii, intre fericirea lor si a noastra. Ca un feedback si dovada ca nu am dreptate am avut o “experienta” in drumul meu spre Piatra Neamt la finalul saptamanii trecute. Initial am prins doua locuri libere in autocar si eram fericit ca pot sta comod pana acasa, dar la iesirea din Iasi a urcat o mama cu un copil. Cel mic nu avea mai mult de zece ani, infofolit cu o geaca mare si caciula in cap, desi erau 7 grade afara. S-a asezat langa mine, cumva sfios si se uita curios la castile ce le aveam in urechi.
Dupa cativa km scoate dintr-un buzunar un mini-radio cu casti, mai mult decat sigur cumparat din bazar, avand inca eticheta de 8 lei pe el. O chinazarie ieftina, care probabil nu va mai functiona dupa primul set de baterii, dar al carei ambalaj il privea cu atata nerabdare. Am regasit pe fata lui fericirea ce o aveam si eu la nimicurile cumparate candva. Saracia, faptul ca locuia intr-o comuna limitrofa din judetul Iasi, l-au facut sa pretuiasca un lucru atat de ieftin si nesemnificativ intr-un fel aparte. Pentru ei pana si un drum considerat de noi banal , pana la “oras” poate fii precedat de o noapte de nesomn si a doua zi un lucru precum acel mini-radio putea aduna o ulita de copii mirati dornici sa vada “marea inventie”.
Si n-a durat mult pana cand,satul sa citeasca tot ce era scris pe ambalaj intr-o limba ce-i era straina, l-a scos din plasticul in care era, ca apoi sa-i apese cu o oarecare frica, putinele butoane avute si masurand antena care se scotea. A devenit trist pentru ca a realizat ca mai are nevoie de baterii, dar a durat doar o scurta perioada dupa care a inceput sa probeze in care buzunar i-ar veni cel mai bine si cum i-ar sta castile. A coborat undeva in camp alaturi de mama lui, urmand sa o ia pe jos pana in satul in care locuia si eu, aveam laptop-ul langa mine intr-o geanta si-mi ascultam muzica din altceva la randu-i scump si totusi, lucruri pe care putin le mai pretuiesc acum. M-au facut sa realizez ca viata imi corespunde cu copilaria de astazi, cand nici lucruri scumpe si de calitate nu ne mai multumesc si totusi, avand tot ce imi doresc, mi-am regasit fericirea in acel copil.