Archive for November, 2008

Amintiri din copilarie

childhood-innocence

In ultima vreme m-am gandit tot mai mult la perioada copilariei. Poate s-a intamplat pentru ca am realizat cat de mult mi-a evoluat viata, de rutina in care m-am scufundat facand nimic si practic, lovit de contrastul oferit de generatia de astazi. Ce fericit eram…cat de bine era. Stiu ca am mai atins subiectul intr-un articol de mult apus, dar …cat de fraieri sunt cei ce pierd acum atatea amintiri frumoase. Personal ma regasesc in majoritatea celor scrise de Ion Creanga, am fost si eu la furat de cirese, la scaldat, la colindat, la sanius, ba mai mult, am si alte amintiri decat a relatat dansul. In cate seri nu m-a gasit mama in fata blocului in zilele de iarna printre bulgari si cazemate, ud pana la piele fara ca eu sa realizez, cate mingi de 70 de mii, luate din bani pusi mana de la mana am avut cu prietenii de la bloc, mingi care ne tineau cate jumatate de an pentru ca le peticeam de nenumarate ori, dupa care ne bagam prin toate cotloanele si saream toate gardurile pentru a o recupera, cum asteptam nerabdatori Ajunul Craciunului si mergeam din usa in usa cate 10 blocuri din cartier. Cati dintre copiii de azi se regasesc macar intr-o singura situatie din cele de mai sus? Si sa luam prin absurd una singura, sa zicem mersul la fotbal, ce copil s-ar mai duce sa recupereze mingea de piele primita din Italia din stiu eu ce curte de om?
Viata era mai simpla, dar era mult, mult mai frumoasa. Acum doar faptul ca ai de unde alege iti complica oarecum totul. De ce ajung parintii; da, nu e vinovata in asa mare parte generatia noua, sa cumpere copiilor de la 5 ani telefon mobil si sa-i lase sa se radieze tinandu-l la gat. Copilaria si-o petrec cu cont pe yahoo si hi5…cu freze, fite si stiluri. Sunt satul de cate fete am vazut, ca o mica paranteza, pe acest site devenit in timp de matrimoniale, cu varste intre 10 si 14 ani machiate si cu iubitii langa ele, cu..unghii facute si tot felul de haine, pozandu-si ce n-au si asa mai departe. E..trist unde s-a ajuns. Si noi ne imaginam cum e sa fim adulti, dar parca nu se ajungea pana aici. Care fata nu s-a incaltat cu pantofii cu toc ai mamei si nu i-a folosit rujul in oglinda de la baie? Dar chiar si asa, acum avem in fata o generatie crescuta integral post-revolutie in aceasta democratie sau iluzie traita de unii. Trist e din nou, ca aceasta generatie de azi va fi viitorul de maine.
Revenind la copilarie…orice problema isi avea o rezolvare: tot ce trebuia sa faci era sa te pui jos si sa plangi. Atat. Parintii iti erau tot timpul aproape, nu emigrati pentru a fii sclavii altora. Iubirea adevarata nu se cumpara, faptul ca nu esti alaturi de copilul tau macar in primii lui 15 ani il va marca intreaga viata. Degeaba ii pui telefon la gat si ii trimiti euro…
Pe vremea mea…pe vremea mea era mult mai bine; si cand te gandesti ca a fost acum 5 ani. Incotro merge totul?

Advertisements

Oare?

Ma intreb cum percep viata cei care lucreaza pe ambulante. Cei care salveaza destine sau cei care privesc fara sa poata face nimic cum pleaca sufletul din oameni. Noi nu realizam, dar ei cred ca stiu sa o pretuiasca altfel.
Ma intreb pentru ca uneori ii consider mai importanti decat medicii si trebuiesc sa ia decizii spontane intr-un caz atat de important. Totodata cred ca este o senzatie fantastica sa pui seara capul pe perna si sa te gandesti ca: “azi am salvat un om, azi si-a inceput noua viata” Noi la final de zi ce ne spunem in gand..? Ca de maine ma apuc serios de invatat sau ca maine trebuie sa ma intalnesc cu x,y,z.
Ei sunt eroi zilnic, sunt un fel de Dumnezeu pe pamant .

Bucuriile Vietii.


As vrea sa vorbesc despre, sa le zicem, “bucuriile” vietii si nu ma refer la distractie si divertisment. Eu fara sa vreau traiesc in trecut, pentru ca am multe lucruri ce inca ma leaga de toate. Viata in sine e…o saramura spirituala care fereste trupul de descompunere. Traim cu teama zilnică a pierderii ei; totusi, cand este pierduta, nu ii simtim lipsa. Si nu avem o opinie legata de ea, traim doar rutina si ne arcuim dupa situatii. Avem bucurii, avem sperante si vise, avem iluzii si dezamagiri, dar brusc devenim imuni sau poate resemnati. Nu cred ca avem o idee despre viata, te iei cu anumite lucruri, acum esti fericit, viata e simpla si intr-o secunda totul e negru si complicat. Poate ne e frica, poate de aceea o vedem atat de simpla, dar poate suntem speriati si de aceea ne pare atat de complicata. Esti macinat de stresul unei idei care peste o zi va deveni banala, si totusi, esti aceeasi persoana neschimbata.
Ce te bucura in viata? Nu, ce te bucura cu adevarat in viata? Oricum te poti realiza cu adevarat intr-o singura directie. Sa alegi cariera, faima si banii? Sa alegi familia sau sa calatoresti de unul singur in jurul globului? Sa te multumeasca niste note, cifre scrise pe o hartie care reflecta, nu reflecta realitatea sau poate libertatea de a ajunge pe cel mai inalt varf? Sa te bucuri atunci cand echipa ta favorita castiga sau cand iti vine pe lume un copil, de ce nu si casatoria cu persoana care, crezi tu, te completeaza? Nu cred ca viata mea e cu mult mai diferita de a ta, probabil si la tine e monotona, rutina ti-a inclestat maduva si observi cu mainile legate cum trec saptamanile ireversibil. Si de cand n-am mai ras? De cand n-am mai fost cu adevarat fericit?
Cred ca doar ne amagim cu iluzii…bucuriile vietii…sensul? Sensul vietii e..destinul? Defapt, cred ca..bucuriile in viata iti sunt date de ce iubesti, bucuriile le consider amintirile avute alaturi de persoanele dragi si sunt constient ca ma contrazic si ne contrazicem de la o zi la alta, dar poate ne mintim doar ca sa mergem mai departe.

Culmea iubirii

 

Am aflat recent de un caz mult prea caraghios si ciudat in acelasi timp. In timp ce varsta la care se incep relatiile scade alarmant, unul dintre internautii asiatici a decis sa stranga semnaturi in vedea legalizarii casatoriei dintre el si un personaj din desenele animate. Japonezul Taichi Takashita a lansat o petitie pe internet prin care doreste sa stranga un milion de semnaturi in speranta ca guvernul nipon va legaliza mariajele cu personaje de fictiune. 
Taichi este indragostit de personajul animat Mikuru Asahina (foto), din benzile desenate japoneze “Melancolia lui Haruhi Suzumiya” cu care vrea sa isi uneasca destinul cat mai curand posibil. “De-a lungul timpului mi-am gasit foarte greu o partenera reala, insa in prezent nu mai sunt interesat de asa ceva. As vrea chiar sa devin un locuitor al unei lumi de fictiune. Sunt indragostit de Mikuru si voi face orice sa ma casatoresc cu ea”, a afirmat japonezul. Pana acum, japonezul a strans 1.000 de semnaturi de la persoane care impartasesc aceeasi dorinta ca si el. 
Chiar daca este legalizata si casatoria cu cei morti, nu pot decat sa par surprins de lumea in care traim. Intr-un fel probabil i-as putea da dreptate sau macar intelegere, poate nu a fost multumit cu relatiile avute si a ajuns sa-si creeze propriile fantezii. Probabil ca vrea o sotie care sa nu imbatraneasca niciodata, care sa nu il judece, care sa nu-i ceara bani si asa mai departe. Aici il inteleg. Mai mult de atat, cred ca japonezii sunt in stare oricand sa-i creeze si o papusa computerizata sub forma personajului animat sau chiar o varianta de Nintendo Wii cu 3D Glasses. Ar putea fi inceputul unei noi afaceri.
Nu am reusit sa gasesc informatii privind varsta indragostitului si nici a miresei, dar cred ca ar putea fi arestat pentru pedofilie dupa ce strange milionul de semnaturi. Cred ca asta ar fi alta culme..probabil culmea justitiei. Sunt sigur ca in curand vor aparea si alte cazuri cu fete ce se vor vrea maritate cu fat-frumos, shreck, spiderman sau porky pig si de ce nu, legea casatoriei cu un poster al unei celebritati. Inchei zicand ca toate isi au vremea lor, iar cand ajungi la varsta casatoriei ar trebui sa nu te mai uiti la desene animate.